Autism, ADHD sau întârziere de limbaj?

E seară târziu, copilul doarme, iar tu cauți pe telefon „semne autism 3 ani”. Găsești o listă și copilul tău bifează patru din zece manifestări. Apoi găsești alta, despre ADHD, și bifează cinci din douăsprezece. Închizi telefonul exact unde erai, doar cu mai multe întrebări decât înainte.

Nu e vina ta, și nici nu înseamnă că ai citit greșit. Listele de semne sunt construite așa încât nu pot separa cele trei situații între ele, iar în articolul acesta îți explicăm de ce, ce anume le deosebește de fapt și ce ar trebui să faci.

De ce listele de semne nu separă nimic

Orice listă de semne e făcută din comportamente observabile: nu răspunde la nume, nu stă locului, repetă aceleași cuvinte, se supără la schimbări. Toate sunt reale și merită observate. Problema e că exact aceleași comportamente apar în autism, în ADHD, în întârzierea de limbaj, în anxietate și, uneori, într-o perioadă cu totul obișnuită dintr-o dezvoltare cu totul obișnuită.

Altfel spus, o listă îți arată ce vezi, dar nu îți spune de ce vezi. Iar diferența dintre cele trei stă tocmai în acel „de ce”.

În analiza comportamentală pornim de la o idee simplă, care ajută mult și acasă: un comportament nu apare din senin și nici „din personalitate”. Are întotdeauna un context și, de obicei, o funcție, adică un lucru pe care îl obține copilul sau de care scapă prin el. Am scris pe larg despre asta în articolul despre funcția comportamentului. Pentru subiectul de azi, ideea importantă e că același comportament poate avea în spate mecanisme complet diferite.

Același comportament, explicații diferite

Să luăm cel mai frecvent exemplu: copilul nu răspunde la nume.

Un copil nu răspunde pentru că e absorbit de ce face și îi e greu să își mute atenția de la o activitate la alta. Altul nu răspunde pentru că nu procesează destul de repede ce i se spune, așa că aude, dar cuvintele nu se transformă în sens la timp. Al treilea nu răspunde pentru că numele lui, ca semnal social, încă nu are greutate și nu funcționează ca o invitație la interacțiune.

Și mai există o posibilitate, pe care merită să o verifici prima de fiecare dată: copilul nu aude bine. O pierdere de auz ușoară, nedepistată, produce exact același tablou.

Al doilea exemplu, la fel de des întâlnit, e observația educatoarei că „nu stă locului”. Un copil se mișcă pentru că nu reușește să filtreze ce se întâmplă în jur, iar între prea mult zgomot și prea mulți oameni corpul lui caută o soluție. Altul se mișcă pentru că îi e greu să oprească un impuls la timp, deși știe regula. Al treilea se mișcă pentru că nu a înțeles ce i s-a cerut, instrucțiunea fiind prea lungă.

Aceeași propoziție scrisă în caietul de observații, așadar, dar trei lucruri complet diferite de lucrat.

Ce compară, de fapt, un specialist

Nu semnul în sine, ci felul în care se comportă semnul în contexte diferite. Sunt câteva întrebări pe care le punem aproape de fiecare dată.

Prima e dacă dificultatea apare peste tot sau doar într-un loc. Una care se vede acasă, la grădiniță, cu bunicii și cu oameni străini deopotrivă cântărește altfel decât una care apare doar într-un singur context. În autism, dificultatea de comunicare și interacțiune socială e de obicei prezentă cu toți partenerii și în toate mediile, inclusiv cu părinții și inclusiv în joacă.

A doua e dacă abilitatea lipsește sau există, dar nu este demonstrată constant. În ADHD, de multe ori abilitatea există: copilul poate susține foarte bine atenția pe ceva care îl interesează intens și o pierde aproape complet în rest. Asta e un indiciu.

A treia privește comunicarea fără cuvinte. Un copil cu întârziere de limbaj izolată comunică adesea foarte bine altfel: arată cu degetul, trage adultul de mână, se uită spre tine ca să vadă ce crezi, îți aduce obiecte ca să ți le arate. Când și comunicarea nonverbală e redusă, imaginea se schimbă.

A patra privește felul în care folosește cuvintele pe care le are. Un copil poate repeta un cuvânt după tine fără să îl poată folosi încă pentru a cere ceva, iar un altul poate numi zeci de obiecte, dar să nu răspundă la o întrebare simplă. Cererea, denumirea, răspunsul la o întrebare și repetarea sunt, pentru noi, abilități diferite, care se observă și se lucrează separat.

Iar ultima, poate cea mai valoroasă, e ce face copilul atunci când nimeni nu îi cere nimic. Jocul liber spune de multe ori mai mult decât orice sarcină structurată.

Ce se suprapune și de ce contează

Cele trei nu sunt cutii separate. Fac parte din aceeași familie mai largă, a tulburărilor de neurodezvoltare, iar acestea apar frecvent împreună. Mulți copii cu TSA au și dificultăți de atenție, mulți copii cu ADHD au și dificultăți specifice de învățare, iar un copil cu întârziere de limbaj poate ajunge să se exprime prin comportament tocmai pentru că nu are încă un alt mod de a cere.

De aceea întrebarea „ce are copilul meu” are uneori mai mult de un răspuns, iar un plan construit în jurul unei singure etichete rareori acoperă tot.

Evaluare și diagnostic

Nici instrumentele standardizate folosite la evaluare nu pun singure un diagnostic. Testul ADOS-2, de exemplu, care se poate aplica de la vârsta de un an, structurează observația copilului, dar rezultatele se interpretează întotdeauna împreună cu interviul cu părinții și cu celelalte probe.

Dacă vrei să știi ce merită urmărit înainte de o evaluare, am scris și despre primele semne de autism la copii.

Și, pentru că apare des confuzia: terapia ABA e o intervenție, nu un instrument de diagnostic. Diagnosticul se pune printr-un proces clinic de specialitate. Dacă nu ești sigur ce specialist face ce, am scris și despre diferența dintre psiholog, psihoterapeut și psihiatru.

Ce poți face până la evaluare

Cel mai util lucru e să notezi fapte, nu etichete. „E agitat” nu ajută pe nimeni să înțeleagă ce se întâmplă, pe când „se ridică de pe scaun de trei ori în zece minute, mai ales după ce i se dă o fișă de lucru” e deja o informație de lucru.

Dacă vrei să mergi un pas mai departe, încearcă trei zile să notezi, de fiecare dată când apare comportamentul care te îngrijorează, trei lucruri: ce s-a întâmplat imediat înainte, ce a făcut el exact, descris ca și cum l-ai filma, și ce s-a întâmplat imediat după. Notează și când nu apare. Din câteva zile de notițe se vede de obicei un tipar, iar tiparul ăsta e una dintre cele mai valoroase informații pe care le poți aduce la o evaluare.

Cum arată o evaluare la noi

Evaluarea se alege după îngrijorarea cu care vii: suspiciune de autism, ADHD, probleme de comportament sau nivelul abilităților. Fiecare pachet include mai multe ședințe, teste validate, interviu cu părinții și un raport. Toate variantele sunt descrise pe pagina de evaluare.

Iar ce face, credem noi, diferența e ce se întâmplă după. Planul de „atac” pornește de la evaluare, și de la prima întâlnire cu coordonatorul, care face parte din echipa multidisciplinară a centrului și știe ce lucrează fiecare coleg. Astfel nu se uită doar la o arie, ci la copil ca întreg, și te poate direcționa: ce e de lucrat, de ce și cu cine. Pleci cu o imagine de ansamblu și cu direcții clare, nu cu o etichetă și cu sarcina de a căuta singur, pe rând, fiecare specialist. Mai multe despre asta găsești pe pagina de coordonare.

Dacă vrei să facem împreună pasul următor, scrie-ne sau sună-ne:

Piața Sudului: 0730 050 297 · Universitate: 0741 168 332

Resurse și surse

• Centers for Disease Control and Prevention — Signs and Symptoms of Autism Spectrum Disorder
• Centers for Disease Control and Prevention — Diagnosing ADHD
• World Health Organization — Autism
• NICE — Autism spectrum disorder in under 19s: recognition, referral and diagnosis (CG128)

Articolul are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare de specialitate. Niciun semn, luat separat, nu stabilește un diagnostic.