HOME   |   ARTICOLE

Primele semne de autism la copii: ce observă părinții și când este indicată o evaluare

Autor: Alina Ghinea – psiholog clinician

Poate nu răspunde de fiecare dată când îl strigi. Poate folosește puține cuvinte, se joacă mai ales singur sau se supără foarte tare când se schimbă rutina. Ca părinte, este firesc să te întrebi dacă aceste comportamente fac parte din ritmul propriu de dezvoltare al copilului sau dacă ar trebui evaluate.

Un singur semn nu înseamnă automat autism. Copiii se dezvoltă diferit, iar unele manifestări pot avea și alte explicații. Totuși, atunci când mai multe diferențe apar împreună, persistă sau afectează comunicarea și viața de zi cu zi, este util să ceri opinia unor specialiști. O evaluare nu pune o etichetă, ci oferă informații despre nevoile, punctele forte și abilitățile copilului.

Pe scurt: merită să discuți cu medicul și să soliciți o evaluare dacă observi diferențe persistente în comunicare, interacțiune socială, joc, flexibilitate sau răspunsul la stimuli senzoriali. Nu este nevoie să aștepți ca toate semnele să fie prezente.

Ce este tulburarea de spectru autist?

Tulburarea de spectru autist (TSA) este o condiție de neurodezvoltare. Ea poate influența modul în care o persoană comunică, interacționează, se adaptează schimbărilor și procesează informațiile senzoriale. Vorbim despre un „spectru” deoarece profilul fiecărui copil este diferit: unii copii au nevoie de sprijin consistent în mai multe arii, iar alții au nevoie de ajutor punctual.

Autismul nu este cauzat de stilul parental, de lipsa afecțiunii sau de vaccinuri. De asemenea, nu poate fi identificat printr-o fotografie, o analiză de sânge sau un chestionar completat pe internet. Diagnosticul se bazează pe istoricul dezvoltării, observație clinică și informații culese din mai multe contexte.

Care pot fi primele semne de autism la copii?

Semnele diferă de la un copil la altul și trebuie privite în contextul dezvoltării generale. Listele de mai jos nu sunt criterii de diagnostic, ci repere care pot justifica o discuție cu un specialist.

Diferențe în comunicare

Poți observa că micuțul:

• nu răspunde constant la nume, deși auzul pare în regulă;
• folosește puține gesturi pentru a cere sau a împărtăși ceva;
• nu arată cu degetul un obiect interesant doar pentru a-l privi împreună cu adultul;
• are puține cuvinte pentru vârsta lui sau pierde cuvinte pe care le folosea anterior;
• repetă cuvinte ori replici auzite, fără ca sensul lor să fie întotdeauna clar în situația respectivă;
• îi este greu să inițieze sau să continue un schimb de comunicare.

Un copil poate comunica și fără cuvinte. De aceea, evaluarea urmărește nu doar câte cuvinte spune, ci și cum folosește privirea, gesturile, expresiile faciale și sunetele pentru a transmite o nevoie sau pentru a împărtăși o experiență.

Diferențe în interacțiunea socială și atenția împărtășită

Atenția împărtășită apare atunci când copilul și adultul se concentrează asupra aceluiași lucru și își confirmă reciproc interesul. De exemplu, copilul vede un câine, îl arată și apoi se uită la părinte pentru a împărtăși momentul.

Pot ridica întrebări situațiile în care copilul:

• caută rar să împărtășească bucuria sau interesul cu altcineva;
• imită rar gesturi simple, expresii sau acțiuni;
• preferă frecvent jocul solitar și acceptă greu participarea altcuiva;
• pare să nu observe ușor reacțiile sau emoțiile celorlalți;
• folosește contactul vizual diferit ori mai puțin decât te-ai aștepta.

Contactul vizual, luat separat, nu confirmă și nu exclude autismul. Mai important este ansamblul comunicării sociale și felul în care copilul se conectează cu oamenii din jur.

Joc repetitiv sau interese foarte intense

În joc și activități pot apărea:

• alinierea repetată a obiectelor sau preocuparea pentru anumite părți ale lor;
• învârtirea roților, deschiderea și închiderea repetată a ușilor ori repetarea aceleiași secvențe;
• interesul foarte intens pentru un subiect, un obiect sau o activitate;
• mișcări repetitive, precum fluturatul mâinilor, legănatul sau mersul pe vârfuri;
• dificultatea de a extinde jocul simbolic, de exemplu să prefacă o cutie în mașină sau să hrănească o păpușă.

Comportamentele repetitive pot avea un rol important pentru copil: îl pot ajuta să se regleze, să anticipeze ce urmează sau să exprime entuziasm. Obiectivul unei intervenții responsabile nu este să elimine orice diferență, ci să înțeleagă funcția comportamentului și să dezvolte abilități care cresc autonomia, siguranța și participarea copilului.

Nevoia de rutină și dificultatea în fața schimbării

Unii copii:

• devin foarte supărați când traseul, ordinea activităților sau un ritual se schimbă;
• au nevoie ca anumite lucruri să se întâmple mereu la fel;
• fac tranzițiile cu dificultate, de exemplu de la joacă la masă;
• acceptă greu activități, alimente sau obiecte noi.

Toți copiii pot protesta la schimbări. Este relevantă intensitatea reacției, frecvența ei și măsura în care afectează viața de familie, grădinița sau școala.

Reacții senzoriale diferite

Copilul poate fi foarte sensibil sau, dimpotrivă, poate căuta intens anumite senzații. Exemplele includ:

• reacții puternice la sunete obișnuite, lumini, mirosuri sau aglomerație;
• refuzul unor haine, texturi sau alimente;
• interesul vizual pentru lumini, umbre sau obiecte în mișcare;
• căutarea mișcării, presiunii, atingerii ori a unor sunete;
• reacții neobișnuit de slabe sau puternice la durere ori temperatură.

O evaluare atentă analizează aceste reacții împreună cu toate celelalte arii de dezvoltare.

Semne de autism la 1 an, 2 ani sau mai târziu: există o vârstă „tipică”?

Unele particularități pot fi observate în primii doi ani de viață, însă momentul în care devin evidente diferă. La un copil mic pot atrage atenția răspunsul redus la nume, gesturile puține, lipsa atenției împărtășite sau întârzierea comunicării. La vârsta grădiniței pot deveni mai vizibile dificultățile de joc social, flexibilitate și adaptare la grup. La copiii mai mari, cerințele sociale cresc și pot scoate la iveală dificultăți care înainte erau mai ușor de compensat.

Autismul poate fi trecut cu vederea la fetele care își maschează dificultățile, imită colegii sau au interese intense care par obișnuite pentru vârstă. De aceea, îngrijorările părintelui trebuie luate în serios chiar dacă manifestările nu corespund unei imagini „clasice”.

Când este recomandat să ceri o evaluare?

Nu este necesar să aștepți un anumit număr de semne. Discută cu medicul pediatru, medicul de familie sau un specialist în dezvoltarea copilului dacă:

• ai o îngrijorare persistentă legată de comunicare, joc sau comportament;
• copilul pierde cuvinte, gesturi ori abilități pe care le avea;
• diferențele apar în mai multe contexte sau afectează activitățile cotidiene;
• educatorii sau alte persoane apropiate observă aceleași dificultăți;
• simți că ai nevoie de o imagine clară asupra dezvoltării copilului.

Pierderea unor abilități deja dobândite trebuie discutată fără întârziere cu medicul. În plus, trebuie verificate și alte posibile explicații, precum dificultățile de auz, tulburările de limbaj, ADHD, întârzierea globală de dezvoltare sau alte condiții medicale și de neurodezvoltare.

Screening, evaluare și diagnostic: care este diferența?

Acești termeni sunt adesea confundați:

• Screeningul este o verificare scurtă care arată dacă există un risc și dacă sunt necesare investigații suplimentare. Nu stabilește diagnosticul.
• Evaluarea dezvoltării descrie abilitățile actuale ale copilului: comunicare, joc, autonomie, comportament, relaționare și alte arii relevante.
• Evaluarea diagnostică integrează istoricul dezvoltării, observația, criteriile clinice și informații din mai multe surse. Diagnosticul medical este stabilit de profesioniștii abilitați.

ADOS-2 poate face parte dintr-o evaluare complexă, dar nu ar trebui interpretat izolat. Rezultatul unui singur instrument nu înlocuiește judecata clinică și analiza întregului profil al copilului.

Cum se desfășoară o evaluare la NeuroSteps?

La NeuroSteps, primul obiectiv este să înțelegem copilul, nu să îl comparăm rigid cu o listă. Discutăm cu părinții despre dezvoltare și despre situațiile de acasă, observăm comunicarea, jocul și comportamentul și evaluăm abilitățile relevante pentru viața de zi cu zi.

În funcție de motivul solicitării, procesul poate include o evaluare a dezvoltării, o evaluare ADOS-2 și recomandarea de a consulta profesioniști medicali atunci când este necesar. La final, familia primește explicații clare și recomandări adaptate profilului copilului.

Dacă este indicat un program de sprijin, obiectivele trebuie să fie individualizate, funcționale și măsurabile. În terapia ABA, datele culese constant ne ajută să vedem ce funcționează și să ajustăm intervenția. Colaborarea cu părinții și generalizarea abilităților acasă, la grădiniță sau în comunitate sunt părți esențiale ale progresului.

Ce poți face până la evaluare?

Nu trebuie să testezi copilul acasă și nici să repeți insistent cerințe. Poți strânge informații utile, într-un mod calm:

1. Notează comportamente concrete: ce s-a întâmplat înainte, ce a făcut copilul și ce a urmat.
2. Scrie când au apărut primele îngrijorări și dacă anumite abilități s-au schimbat.
3. Cere observații de la grădiniță sau școală.
4. Pregătește istoricul medical și al dezvoltării, inclusiv evaluările anterioare.
5. Continuă să te joci și să comunici urmând interesul copilului, fără presiune pentru contact vizual sau răspunsuri „perfecte”.

Înregistrările video scurte din situații obișnuite pot fi utile specialistului, cu condiția să respecte intimitatea copilului și să nu fie distribuite public.

Întrebări frecvente despre primele semne de autism

Dacă nu răspunde la nume, înseamnă că are autism?

Nu. Răspunsul redus la nume poate apărea din mai multe motive, inclusiv dificultăți de auz, atenție concentrată asupra unei activități sau diferențe de limbaj. Dacă se repetă și este însoțit de alte particularități de comunicare socială, merită evaluat.

Întârzierea vorbirii înseamnă autism?

Nu. Unii copii au o întârziere de limbaj fără a fi autiști, iar unii copii autiști au un vocabular bogat. Specialistul analizează atât limbajul, cât și felul în care copilul îl folosește pentru a cere, a răspunde și a împărtăși experiențe.

Un copil afectuos poate fi autist?

Da. Copiii autiști pot căuta și oferi afecțiune. Modul de exprimare poate fi diferit, iar apropierea afectivă nu exclude autismul.

Trebuie să aștept diagnosticul înainte de a cere sprijin?

Nu întotdeauna. Dacă evaluarea arată întârzieri sau dificultăți funcționale, anumite forme de sprijin pot fi recomandate pentru nevoile identificate, în paralel cu procesul diagnostic. Echipa care evaluează copilul îți poate explica traseul potrivit.

Autismul se vindecă?

Autismul nu este o boală care trebuie „vindecată”. Este o condiție de neurodezvoltare. Sprijinul potrivit poate ajuta copilul să își dezvolte comunicarea, autonomia, reglarea și participarea la viața de familie și comunitate, respectându-i demnitatea și particularitățile.

Următorul pas poate fi unul simplu

Dacă ai observat câteva dintre aceste semne, nu este nevoie să tragi singur concluzii și nici să aștepți „să treacă”. O discuție cu un specialist poate clarifica dacă dezvoltarea copilului necesită monitorizare, evaluare suplimentară sau sprijin.

NeuroSteps are două centre în București — Piața Sudului și Universitate. Pentru a discuta despre situația copilului tău și pentru a programa o evaluare, poți suna la 0730 050 297 sau poți folosi formularul de contact.

Surse consultate

• Organizația Mondială a Sănătății – Autism
• NICE – Recunoașterea, trimiterea și diagnosticul autismului la persoanele sub 19 ani
• CDC – Screening clinic pentru tulburarea de spectru autist

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultația medicală sau evaluarea diagnostică. Dacă observi pierderea unor abilități ori alte schimbări îngrijorătoare, adresează-te medicului.