- HOME
- Articole
Psiholog, psihoterapeut sau psihiatru pentru copil: cui ne adresăm?
De-a lungul ultimelor două decenii, domeniul psihologiei în România observă o creștere exponențială în popularitate, fapt ce sugerează nu doar prevalența și realitatea tulburărilor, ci și normalizarea discuției despre sănătatea mintală. Mersul la psiholog se dezlipește de stigma de odinioară, cu ajutorul mulțimii de produse media și al ofertelor academice râvnite de noile generații de studenți. Faptul că putem admite, la nivel sociocultural, că problemele de natură psihologică în rândul copiilor sunt mai mult decât o „lipsă de bună purtare” deschide larg o poartă către vindecare și creșterea calității vieții; minunat!
Când căutăm un psiholog pentru copil, este firesc să apară întrebări și confuzii în rândul non-profesioniștilor. În acest context, dorința articolului este să clarifice un subiect cât se poate de relevant: diferențele, în sens academic, legal și profesional, dintre un psiholog, un psihoterapeut și un psihiatru, în lucrul cu copiii și adulții.
Care este diferența dintre psiholog, psiholog clinician, psihoterapeut și psihiatru?
Termenul de „psiholog”, fără altă calificare suplimentară, reflectă titulatura generală a absolventului unei facultăți de psihologie. Competențele profesionale concrete depind însă de specialitatea și atestatul de liberă practică deținute. Putem întâlni, așadar, specialiști în psihologie care lucrează în resurse umane, educație (consiliere și orientare școlară), domeniul organizațional (training, dezvoltare personală), cercetare științifică sau consiliere psihologică de suport.
Psihologul clinician are în palmaresul său de formări și supervizări, pe lângă diploma de absolvire a unui program de licență în psihologie, pregătirea și atestatul de liberă practică necesare în specialitatea psihologie clinică. Acestea îi permit, în limitele competențelor profesionale, să facă evaluări și rapoarte clinice și să stabilească, în urma unui interviu și a aplicării unor teste clinice specifice, un psihodiagnostic non-medical. Acest psihodiagnostic poate veni în sprijinul evaluării realizate independent de psihiatru, pentru a determina cât se poate de corect și specific natura dificultăților psihice. Este foarte importantă delimitarea rolurilor celor doi atunci când urmărim să cerem ajutor specializat pentru copilul nostru.
Psihiatrul este format sub tutela Ministerului Sănătății și a Colegiului Medicilor din România, fiind absolvent al unei facultăți de medicină, al unui rezidențiat în psihiatrie și al unor supraspecializări, după caz. Acesta poate stabili diagnostice medicale ale tulburărilor mintale, conform clasificărilor de specialitate (DSM, ICD), poate prescrie medicamente psihotrope și poate recomanda internarea sau tratamentul farmacologic, la nevoie.
Numim „psihoterapeut” o persoană cu studii superioare în domenii precum psihologia, medicina, asistența socială sau pedagogia, care a urmat formarea unei școli de psihoterapie acreditate și un proces de supervizare. Psihoterapeutul poate face intervenții de scurtă durată (exemple populare fiind TCC, ACT, EFT) sau de lungă durată (psihanaliză, terapie sistemică, gestalt etc.), care se concentrează pe ameliorarea dificultăților de natură emoțională, comportamentală sau relațională.
În final, un „consilier psihologic” este o altă titulatură profesională, asociată specialității consiliere psihologică. În funcție de competențele atestate, acesta lucrează în paradigma optimizării funcționării vieții cotidiene, cu probleme de dezvoltare personală, adaptare sau suport emoțional. Atunci când apar suspiciuni clinice ori este necesar un psihodiagnostic, poate recomanda evaluarea unui psiholog clinician sau a unui medic psihiatru.
Ce este evaluarea psihologică și când este necesară?
Mai departe, voi explica ce este o evaluare psihologică și de ce aceasta este, în anumite situații, la fel de necesară ca vizita la medicul psihiatru. În esență, este un proces sistematic și standardizat prin care se analizează funcționarea psihică a unei persoane, folosind metode validate științific. Scopul ei este să contureze un tablou al funcționării intelectuale, psihologice, emoțional-comportamentale sau psihosociale, folosit ulterior pentru stabilirea unui psihodiagnostic ori recomandarea unui tratament non-medical. Prin elementele sale constitutive – interviul, testarea propriu-zisă, observația comportamentală, analiza datelor și întocmirea unui raport clinic – psihologul clinician consemnează cât se poate de atent și riguros dificultatea cu care se prezintă pacientul. Pentru că problemele psihice nu pot fi observate cu ochiul liber, acest raport suplimentar îi poate fi de mare folos medicului psihiatru, oferindu-i o perspectivă cu care să își compare propriile observații și constituind, la nevoie, o dublă verificare.
Cum alegem specialistul potrivit pentru copil?
Este necesar de lămurit și faptul că pot exista profesioniști cu mai multe specializări, ca de exemplu psihiatri cu formare în psihoterapie sau consilieri psihologici care au și competențe de evaluare clinică. Și, desigur, există specialiști diferiți pentru copii și pentru adulți, deoarece literatura de specialitate constată faptul că psihicul se manifestă diferit de-a lungul vieții. În funcție de intensitatea și urgența cu care se prezintă problema copilului dumneavoastră, există două mari căi pe care puteți merge: cea clinică sau cea terapeutică. De multe ori, recomandarea le poate privi pe amândouă, dorind să vină în ajutorul posibilelor implicații emoționale care pot surveni pentru copil sau chiar pentru dumneavoastră.
În final, aș dori să reamintesc cititorilor, părinți și copii, că este complet normal și omenesc să ne confruntăm cu dificultăți care să ceară intervenția unui psiholog sau psihiatru. Știința a evoluat odată cu nevoile noastre, care au devenit mai diverse, mai specifice, mai puțin axate pe supraviețuirea fiziologică și, în schimb, mai orientate spre echilibrul intern. Suportul emoțional potrivit este similar unui tratament medical, cu un plus de siguranță dacă vine din partea unui specialist pregătit să gestioneze astfel de probleme. Puteți consulta echipa de specialiști NeuroSteps sau ne puteți contacta pentru orientare.

Autor
Casia Damian – terapeut ABA și terapeut de integrare senzorială
Lasă un comentariu
Donează
Susține terapia și dezvoltarea unui copil printr-o donație
Strada Negureni 5, sector 4, Bucuresti
Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3, Bucuresti
- office@neurosteps.ro
- +4 0730 050 297



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Comentariile sunt publicate după moderare.