- HOME
- Articole
Ce teste psihologice se folosesc la copii, în funcție de vârstă
„Ce test îi faceți?” este una dintre primele întrebări pe care ni le pun părinții. Uneori vin cu un nume auzit de la medic sau de la grădiniță: ADOS, Conners, Raven. Alteori vin doar cu o îngrijorare: „nu stă locului”, „nu vorbește cât ceilalți copii”, „are crize pe care nu le înțelegem”.
Răspunsul nostru este de obicei același: nu alegem testul după nume, ci după întrebarea dumneavoastră și după vârsta copilului. Un instrument potrivit pentru un copil de doi ani nu ne spune nimic la zece ani, iar un test foarte bun pentru atenție nu ne spune aproape nimic despre autism.
Ce este, de fapt, un test psihologic
Un test psihologic nu seamănă cu o lucrare de control. Nu se dau note, nu se poate „pica” și nu are rost să-l pregătiți pe copil dinainte. Este o situație atent construită, aceeași pentru toți copiii, în care observăm cum gândește, cum răspunde și cum se descurcă cel mic.
Ce îl face valoros este comparația. Fiecare test standardizat a fost aplicat înainte unui număr mare de copii de aceeași vârstă, iar rezultatele lor formează ceea ce numim etalon. Când spunem că un copil are un scor „în limitele vârstei”, înseamnă că se descurcă asemenea majorității copiilor de vârsta lui. De aceea contează să folosim teste cu etaloane potrivite, de preferat românești, aplicate de un psiholog cu drept de liberă practică.
Testele nu sunt toate la fel. Pe unele copilul le lucrează direct cu noi, sub formă de joc sau de sarcini. Altele sunt chestionare pe care le completați dumneavoastră, educatoarea sau, la copiii mai mari, chiar copilul. Avem nevoie de ambele, pentru că un copil se poartă diferit în cabinet, acasă și la școală.
Mai este un lucru important: niciun test, luat singur, nu pune un diagnostic. Testul este o piesă din puzzle, alături de discuția cu dumneavoastră, de observația noastră și de informațiile primite de la grădiniță sau de la școală.
De la întrebarea dumneavoastră la testul potrivit
Cele mai multe evaluări pornesc de la una dintre întrebările de mai jos. Pentru fiecare vă spunem ce instrumente folosim și de la ce vârstă.
„Ar putea să fie autism?”
Pentru această întrebare, instrumentul de referință este ADOS-2. Nu este un test cu răspunsuri corecte și greșite, ci o întâlnire structurată de joc și conversație, în care urmărim cum comunică și cum interacționează copilul. Are module diferite în funcție de vârstă și de nivelul limbajului, așa că îl putem folosi de la 12 luni până la vârsta adultă. Cu un copil mic ne jucăm cu baloane, bule de săpun și jucării care se mișcă. Cu un adolescent stăm de vorbă despre prieteni, emoții și planuri.
ADOS-2 ne arată însă doar o oră din viața copilului. De aceea îl completăm întotdeauna cu o anamneză amănunțită și cu chestionare pe care le completați dumneavoastră și educatoarea, de exemplu ASRS (Scalele de evaluare a spectrului autist), care are forme pentru copiii de 2–5 ani și pentru cei de 6–18 ani. Abia toate acestea împreună ne permit să formulăm un psihodiagnostic, adică să spunem dacă este vorba sau nu de o tulburare din spectrul autist.
„Nu stă locului și nu e atent. Are ADHD?”
Aici ne interesează cum se manifestă atenția și neliniștea în viața de zi cu zi, în mai multe locuri. De aceea începem cu chestionarele Conners. Pentru preșcolari, între 2 și 6 ani, există o variantă dedicată, Conners EC. De la 6 ani folosim Conners 3, cu forme pentru părinți și pentru profesori, iar de la 8 ani copilul își poate completa singur propria variantă. Faptul că primim răspunsuri și de acasă, și de la școală este esențial, pentru că ADHD-ul nu apare doar într-un singur loc.
Pentru ceea ce numim funcții executive, adică planificare, organizare, controlul impulsurilor și trecerea de la o sarcină la alta, folosim BRIEF-2, de la 5 ani. Apoi verificăm atenția și direct, prin sarcini lucrate cu copilul: probe de barare și de codare, probe pe calculator sau, de la 9 ani, testul d2.
La copiii sub 4–5 ani suntem foarte prudenți. Neliniștea și atenția scurtă sunt firești la vârsta aceasta, iar un preșcolar foarte activ nu este automat un copil cu ADHD.
„Are crize, e anxios sau refuză tot ce îi cerem”
Când îngrijorarea ține de emoții și de comportament, folosim de obicei sistemul ASEBA, cunoscut mai ales după chestionarul CBCL. Are forme pentru copiii între un an și jumătate și 5 ani și pentru cei între 6 și 18 ani, completate de părinți, forme pentru educatori și profesori, iar de la 11 ani adolescentul poate răspunde și singur. Ne arată, pe scurt, unde se adună dificultățile: anxietate, tristețe, retragere, acuze fizice fără o cauză medicală, agresivitate, încălcarea regulilor, probleme de atenție.
Mulți părinți vin la noi cu teama că au un copil „opoziționist”. Un chestionar ne poate spune cât de des apar refuzurile și crizele, dar nu și de ce apar. De aceea, alături de scoruri, ne uităm atent la situațiile concrete: ce se întâmplă înainte de criză, ce urmează după ea, ce i se cere copilului și dacă poate, de fapt, să facă ce i se cere. Uneori, în spatele unui „nu vreau!” se află o sarcină prea grea, o trecere greu de suportat de la o activitate la alta sau o cerință pe care copilul nu a înțeles-o.
„Cât de independent este pentru vârsta lui?”
Pentru această întrebare folosim ABAS, Sistemul de evaluare a comportamentului adaptativ. Vă întrebăm, practic, ce face copilul singur în fiecare zi: dacă se îmbracă, mănâncă, merge la toaletă, spune ce vrea, se descurcă în siguranță și se joacă cu ceilalți. ABAS se poate folosi de la naștere până la vârsta adultă, cu forme pentru părinți și pentru educatori.
Rezultatele ne arată ce abilități practice sunt deja câștigate și care mai trebuie învățate. Sunt foarte utile în planul de intervenție, pentru că ne spun exact de unde pornim. În plus, comportamentul adaptativ trebuie evaluat de fiecare dată când se pune întrebarea unei dizabilități intelectuale: un scor la un test de inteligență, singur, nu este suficient.
„E pregătit pentru școală? De ce nu învață cum ne-am aștepta?”
Aici ne interesează cum gândește copilul și cum învață. Unul dintre cele mai cunoscute instrumente este testul Raven, cu imagini și modele în care copilul trebuie să găsească piesa care lipsește. Marele lui avantaj este că nu cere aproape deloc limbaj, așa că se potrivește și copiilor care vorbesc puțin sau care vorbesc altă limbă acasă. Între 5 și 11 ani folosim varianta colorată, iar la copiii mai mari și la adolescenți, varianta standard.
Raven ne arată însă o singură fațetă, raționamentul nonverbal. Când avem nevoie de o imagine completă, folosim baterii mai ample, care măsoară limbajul, memoria, viteza de lucru și raționamentul: WPPSI pentru preșcolari, de la 2 ani și jumătate, WISC pentru școlari, între 6 și 16 ani, NEPSY-II, între 3 și 16 ani, sau CAS, între 5 și 17 ani. Pentru întrebările legate de citit și scris ne uităm separat și la procesarea fonologică, adică la felul în care copilul aude, desparte și leagă sunetele din cuvinte.
„Înțelege ce simt și ce gândesc ceilalți?”
Aici vorbim despre teoria minții, despre care am scris pe larg într-un articol separat. Pe scurt, folosim sarcini sub formă de joc, povești cu păpuși, subtestul de teoria minții din NEPSY-II și chestionare pentru părinți.
Pe vârste, pe scurt
Până la 3 ani, evaluarea se face aproape în întregime prin joc și prin ceea ce ne povestiți dumneavoastră. Folosim ADOS-2, chestionarul ASEBA pentru cei mici, de la un an și jumătate, ABAS pentru abilitățile de zi cu zi și probe de dezvoltare.
Între 3 și 6 ani, copilul poate lucra deja câteva sarcini împreună cu noi. Se adaugă WPPSI, NEPSY-II, primele sarcini de teoria minții și Conners EC pentru atenție, iar de la 5 ani, BRIEF-2 și varianta colorată a testului Raven.
Între 6 și 11 ani, evaluarea devine mai completă: WISC sau CAS, Raven, chestionarele Conners și BRIEF-2 completate de dumneavoastră și de învățătoare, probe de atenție și de citit-scris. De la 8 ani, copilul poate răspunde și singur la unele chestionare.
După 11 ani, părerea copilului devine la fel de importantă ca a adulților. Adolescentul completează propriile chestionare, de exemplu varianta ASEBA pentru tineri, iar discuția cu el capătă un loc central în evaluare.
Cum îl puteți pregăti pe copil
Spuneți-i simplu că veniți la cineva care îl ajută să afle cum învață și cum se simte, că o să se joace și o să facă niște exerciții și că nu este un examen. Evitați formulări ca „o să te testeze” sau „trebuie să fii cuminte”.
Programați evaluarea într-un moment în care copilul este odihnit și a mâncat. Dacă poartă ochelari sau proteză auditivă, nu uitați de ele. Dacă urmează un tratament medicamentos, discutați cu noi dinainte dacă îl administrați în ziua evaluării.
Aduceți documentele pe care le aveți: evaluări anterioare, scrisori medicale, caracterizări de la grădiniță sau de la școală. Iar când completați chestionarele, răspundeți după ce vedeți de obicei, nu după ce v-ați dori să vedeți și nici după cea mai grea zi din ultima lună. Nu există răspunsuri bune sau rele, doar răspunsuri care ne ajută să-l înțelegem pe copil.
Un test bun este cel ales pentru întrebarea potrivită, la vârsta potrivită. Numele lui contează mai puțin decât ceea ce aflăm din el: ce poate deja copilul, unde are nevoie de sprijin și ce putem face, împreună cu dumneavoastră, ca să-l ajutăm.
Oana Bunea, psiholog clinician, analist comportamental.

Autor
Oana Bunea – Analist comportamental, BCBA • Psiholog clinician
Lasă un comentariu
Donează
Susține terapia și dezvoltarea unui copil printr-o donație
Universitate – Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3
Piața Sudului – Str. Negureni nr. 5, sector 4



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Comentariile sunt publicate după moderare.