- HOME
- Articole
Copilul plânge și nu vrea la școală: ce e în spate și ce ajută
Dimineața începe cu „mă doare burta”. Apoi vin lacrimile la îmbrăcat, rugămințile „mai stau azi acasă, te rog” și uneori o criză adevărată în fața școlii. Iar sâmbăta, ca prin minune, burta nu mai doare. Dacă vă recunoașteți în aceste rânduri, nu sunteți singuri. Mulți părinți trec prin asta, mai ales după o vacanță, după o răceală care l-a ținut pe copil acasă sau la începutul unui an nou de școală.
Vestea bună este că refuzul școlar are aproape întotdeauna o cauză care se poate înțelege. Iar când o înțelegem, putem să-l ajutăm pe copil.
Nu e încăpățânare și nici lene
Un copil care plânge în fiecare dimineață nu „face mofturi”. De cele mai multe ori, ne spune în singurul fel pe care îl are la îndemână că ceva de la școală îi este prea greu. Unii copii nu au încă cuvintele potrivite. Alții le au, dar le e rușine să spună ce se întâmplă.
Durerile de burtă, de cap sau greața de dimineață pot fi foarte reale, chiar dacă trec după ce copilul află că rămâne acasă. Emoțiile puternice se simt și în corp. Primul pas este totuși o vizită la medicul pediatru, ca să știm sigur că nu e vorba de o problemă medicală.
Ce poate fi în spate
Specialiștii care studiază refuzul școlar privesc dincolo de comportament și se întreabă ce îi aduce copilului faptul că nu merge la școală. De obicei, răspunsul se găsește în una sau mai multe dintre aceste situații:
- Copilul evită ceva care îl sperie sau îl copleșește. Poate fi zgomotul din clasă, toaleta școlii, pauza, un anumit profesor sau sentimentul general că „acolo mă simt rău”.
- Copilul evită să fie judecat sau pus în fața celorlalți. Răspunsul la tablă, lucrările, cititul cu voce tare, un coleg care râde de el sau faptul că nu are cu cine să stea în pauză.
- Copilul vrea să fie lângă părinte. Unii copii se despart greu, mai ales după o perioadă petrecută mult acasă. Am scris mai pe larg despre anxietatea de separare la copii.
- Acasă e mai plăcut. Când ziua de acasă înseamnă tabletă, desene și somn până târziu, școala pierde competiția. Despre ecrane am scris în articolul „Copilul meu vrea doar telefonul”.
Uneori, în spate se află o dificultate pe care încă nu a observat-o nimeni: copilul citește greu, nu reușește să fie atent cât durează ora sau obosește mult mai repede decât colegii. Dacă face eforturi mari și tot rămâne în urmă, e firesc să nu mai vrea să meargă. Și situațiile de bullying merită verificate întotdeauna, cu blândețe și fără întrebări care îl pun pe copil sub presiune.
Ce puteți face de acasă
- Ascultați întâi, apoi căutați soluții. „Văd că îți e greu dimineața. Hai să ne gândim împreună ce anume e greu.” Întrebările scurte și concrete ajută mai mult decât „ce s-a întâmplat la școală?”. De exemplu: „Care e partea cea mai grea a zilei?” sau „Cu cine stai în pauză?”.
- Păstrați-vă calmul și fermitatea. Puteți fi blând cu emoția copilului și, în același timp, ferm cu mersul la școală: „Înțeleg că ți-e frică și mergem împreună.”
- Nu lăsați absențele să se adune. Cu cât copilul stă mai mult acasă, cu atât întoarcerea devine mai grea. Chiar și o zi scurtă sau câteva ore la școală sunt mai bune decât o săptămână acasă.
- Faceți dimineața previzibilă. Ghiozdanul și hainele pregătite de seara, aceeași ordine a pașilor în fiecare zi și puțin timp în plus, ca să nu fie grabă.
- Vorbiți cu învățătoarea, cu dirigintele sau cu consilierul școlar. Ei văd ce se întâmplă în clasă și în pauze. Uneori, o schimbare mică ajută mult: copilul e primit la intrare de un adult cunoscut, primește un rol sau stă lângă un coleg cu care se înțelege.
- Zilele de acasă să fie zile obișnuite. Dacă rămâne acasă, să nu fie zi de tabletă și de răsfăț. Altfel, fără să vrem, îi transmitem că acasă e mult mai bine.
- Observați și lăudați pașii mici. „Azi ai intrat în clasă deși ți-a fost greu. Sunt mândră de tine.”
Dacă refuzul se transformă în conflict zilnic, cu țipete și amenințări de ambele părți, merită citit și articolul nostru despre opoziționismul la școală.
Când e momentul să cereți ajutor
Cereți părerea unui specialist dacă:
- refuzul durează de mai mult de două–trei săptămâni sau revine după fiecare vacanță;
- copilul a lipsit deja mai multe zile și întoarcerea pare tot mai grea;
- are atacuri de panică, nu mai doarme bine sau nu mai vrea să iasă din casă nici în alte situații;
- rezultatele la școală au scăzut brusc sau copilul spune des că „e prost” și „nu poate”;
- bănuiți că este umilit sau agresat de colegi.
Dacă copilul vorbește despre faptul că nu mai vrea să trăiască sau că vrea să își facă rău, nu așteptați: mergeți de urgență la medic sau sunați la 112.
Cum vă putem ajuta
La NeuroSteps începem cu o evaluare psihologică, adică o discuție cu dumneavoastră, o întâlnire cu copilul și, în funcție de vârstă și de întrebare, câteva instrumente standardizate. De exemplu:
- ASEBA, care arată dacă în spate se află anxietate, tristețe sau alte dificultăți emoționale și de comportament, din perspectiva părintelui și, acolo unde e cazul, a profesorului;
- SMALSI, pentru strategiile de învățare și anxietatea legată de teste;
- testul de atenție d2, de la 11 ani, pentru copiii care obosesc repede sau se pierd la ore.
La final primiți un raport scris, cu ce am observat și cu pași concreți pentru acasă și pentru școală. Diagnosticul, acolo unde este cazul, îl stabilește medicul psihiatru. Dacă nu știți la cine să mergeți întâi, v-ar putea ajuta articolul psiholog, psihoterapeut sau psihiatru pentru copil.
Puteți programa o evaluare la:
- NeuroSteps Piața Sudului, Str. Negureni nr. 5, sector 4: 0730 050 297;
- NeuroSteps Universitate, Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3: 0741 168 332.
Toate evaluările și prețurile sunt pe pagina Evaluare.
Surse
- Kearney, C. A. (2008). School absenteeism and school refusal behavior in youth: A contemporary review. Clinical Psychology Review, 28(3), 451–471
- Heyne, D., Gren-Landell, M., Melvin, G., Gentle-Genitty, C. (2019). Differentiation between school attendance problems: Why and how? Cognitive and Behavioral Practice, 26(1), 8–34
- Maynard, B. R. et al. (2018). Treatment for school refusal among children and adolescents: A systematic review and meta-analysis. Research on Social Work Practice, 28(1), 56–67
Articolul are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare de specialitate.
Alina Ghinea, psiholog clinician.

Autor
Alina Ghinea – psiholog clinician • logoped • coordonator intervenții senzoriale
Lasă un comentariu
Donează
Susține terapia și dezvoltarea unui copil printr-o donație
Universitate – Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3
Piața Sudului – Str. Negureni nr. 5, sector 4



Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii. Comentariile sunt publicate după moderare.