Tipuri de terapie pentru copii: ABA, logopedie, terapie senzorială

„Mi s-a spus că are nevoie de ABA. Dar nu am înțeles de ce, și nici ce înseamnă.”

Ne-o spun părinții aproape săptămânal. Pleacă de undeva cu o recomandare pe hârtie și fără explicația din spate, iar un cuvânt pe care nu îl înțelegi nu îl poți nici evalua, nici urmări.

Am scris ghidul acesta ca să ai, înainte de orice decizie, o imagine clară despre ce lucrează fiecare terapie, pentru ce fel de dificultate e potrivită și, mai ales, cum se alege între ele.

Întrebarea corectă nu e „care e cea mai bună terapie”

Ci „ce anume îl încurcă pe copilul acesta și cine lucrează pe acel lucru”.

Între terapii nu există o ierarhie. Niciuna nu e mai serioasă decât alta și niciuna nu e „pentru cazurile grave”. Sunt instrumente diferite, pentru dificultăți diferite, iar potrivirea se face după evaluare, nu înainte.

Terapia ABA

ABA vine de la analiza comportamentală aplicată, o abordare bazată pe știința comportamentului, folosită ca să dezvolte abilități utile, cum ar fi comunicarea, joaca, autonomia și relaționarea, și ca să reducă acele comportamente care îl încurcă pe copil să învețe, să fie în siguranță sau să se descurce în viața de zi cu zi.

Nu e o metodă nouă sau experimentală. Se sprijină pe peste cincizeci de ani de cercetare, iar faptul că se vorbește mai mult despre ea în ultimii ani nu înseamnă că e o descoperire recentă.

Ce o caracterizează cel mai bine e felul în care se iau deciziile: pe baza datelor, nu a impresiilor. La fiecare ședință se notează ce a ieșit și ce nu, iar din datele acestea se decide dacă un obiectiv merge mai departe, se simplifică sau se schimbă. E diferența dintre „mi se pare că merge” și „știm că merge”.

Cea mai răspândită neînțelegere

Prima imagine care vine în minte multor părinți e un copil la o măsuță, cu un adult care îi cere același lucru de o sută de ori. Acela e un singur mod de lucru dintr-un set mult mai larg, folosit mai ales atunci când se învață ceva complet nou, pentru că e cel mai clar mod de a arăta copilului exact ce are de făcut.

Tot ABA înseamnă însă și lucrul în joc, pornind de la ce îl interesează pe copil, cu întăritori care vin firesc din activitate: vrea leagănul, spune cuvântul care cere leagănul și primește leagănul. Și tot ABA sunt momentele în care inițiativa vine de la el, când cere sau arată ceva, iar adultul folosește exact acel moment ca să predea. Pentru limbaj, momentele acestea sunt printre cele mai valoroase din toată ziua.

Câteva principii care se văd în orice ședință bună

Întăritorii sunt individualizați. În terapie, întăritor e orice consecință care, venind imediat după un comportament, îl face să apară mai des. Nu există întăritori universali, așa că la începutul oricărui program întâi aflăm ce îi place cu adevărat copilului, nu ce ar trebui să îi placă. Am scris mai multe despre rolul motivației în învățare.

Relația vine înaintea cerințelor. În primele ședințe, terapeutul devine pentru copil un om asociat cu lucruri plăcute, înainte să îi ceară ceva. De aceea primele întâlniri pot părea din afară „doar joacă”.

Ajutorul se retrage planificat. Când copilul are nevoie de sprijin, primește cel mai mic ajutor care funcționează, iar retragerea lui se planifică dinainte. Un copil care reușește doar cu adultul lângă el nu a învățat încă abilitatea, a învățat-o cu ajutor.

Ce se învață trebuie să apară și în afara cabinetului. O abilitate care apare doar la masă, cu același terapeut și la aceeași formulare a cerinței, e un pas intermediar. Învățată înseamnă că apare și acasă, și cu alți oameni, și peste câteva luni. Despre asta am scris în articolul despre generalizare.

Terapeuții sunt supervizați. Cei care lucrează direct cu copilul sunt formați înainte de a începe și supervizați de coordonator, care stabilește programele în planul de intervenție personalizat.

Mai multe despre terapia ABA la NeuroSteps.

Logopedia

Logopedul lucrează, în mare, pe trei direcții.

Pronunția și sunetele. Corectează sunetele rostite greșit, omise sau înlocuite, cum sunt rotacismul, adică dificultățile la sunetul „r”, sau sigmatismul, adică dificultățile la sunete precum „s”, „z”, „ș” sau „j”.

Dezvoltarea limbajului. La copiii cu întârzieri în comunicare, lucrează atât pe exprimare, adică pe cuvintele și propozițiile prin care copilul spune ce vrea, cât și pe înțelegere, adică pe ce pricepe copilul din ce i se spune.

Citit-scrisul și învățarea. Intervine în tulburările de citit-scris și de învățare, cum sunt dislexia (dificultăți de citire), disgrafia (dificultăți de scriere) sau discalculia (dificultăți de calcul).

De aceea, logopedia nu e doar pentru copiii mici care încă nu vorbesc. Un școlar care inversează literele, citește foarte greu sau face aceleași greșeli de scriere oricât ar exersa poate avea nevoie de logoped la fel de mult.

Mai multe despre logopedie la NeuroSteps.

Terapia senzorială

Lucrează pe felul în care sistemul nervos primește și organizează informația din corp și din mediu: zgomot, lumină, atingere, mișcare, poziția corpului în spațiu. La unii copii, filtrarea acestei informații funcționează altfel decât la ceilalți. Unii caută intens anumite senzații, alții le evită, iar unii trec de la una la alta în aceeași zi.

De aici vin multe situații care par „capricii” și nu sunt: copilul care nu suportă eticheta de la tricou, cel care se lovește mereu de ceva, cel care nu poate sta la masă mai mult de un minut, cel care refuză anumite texturi de mâncare.

Din afară, o ședință pare joacă, și chiar este joacă, dar fiecare element are un motiv. Leagănul și mișcarea ritmică ajută un sistem nervos care fie caută prea mult, fie se sperie de stimulare. Presiunea adâncă ajută un corp încărcat să se organizeze. Traseul cu obstacole exersează planificarea mișcării. Iar acolo unde un copil evită un anumit stimul, apropierea se face treptat, în pași mici, cu revenire la nivelul anterior la primul semn de disconfort real, niciodată prin forțare.

Tot aici intră și integrarea reflexelor primare. Acestea sunt mișcări automate cu care se naște bebelușul, cum e reflexul de tresărire la un zgomot brusc, și care, în mod obișnuit, se estompează în primele luni și primii ani, pe măsură ce mișcarea devine controlată. Când unele rămân active mai mult decât ar trebui, pot îngreuna postura, coordonarea, statul la masă sau atenția. Terapeutul verifică ce reflexe sunt încă prezente și lucrează pe ele prin mișcări și exerciții specifice, integrate în ședință.

Mai multe despre terapia senzorială la NeuroSteps.

Terapia prin joc

Jocul e limbajul natural al copilului. Pentru copiii care nu pot încă să spună ce simt, jocul devine felul în care arată. Terapia prin joc lucrează pe relație, pe exprimarea emoțiilor și pe flexibilitate, și e potrivită mai ales pentru dificultăți emoționale, anxietate sau adaptarea la schimbări mari în familie.

Mai multe despre terapia prin joc.

Grupurile de socializare

Sunt lucruri care nu se pot exersa într-o cameră cu un singur adult: să aștepți rândul când chiar vrei jucăria, să pierzi și să rămâi în joc, să intri într-un joc care a început deja. Acestea se învață cu alți copii.

În grup urmărim atenția față de partenerul de joacă, așteptarea rândului, imitația și, mai ales, dacă ce s-a lucrat individual apare și în joaca cu ceilalți. Grupul e, de fapt, primul loc în care se vede dacă o abilitate a fost cu adevărat învățată.

Mai multe despre grupurile de socializare.

Consilierea parentală

Un copil petrece câteva ore pe săptămână în terapie și toate celelalte acasă. Dacă ce lucrăm la centru nu continuă și acolo, progresul rămâne în cameră. De aceea consilierea parentală nu e un serviciu separat, rezervat familiilor cu dificultăți mari, ci face parte din plan de la început: traducem raportul, alegem două sau trei lucruri realiste de făcut acasă și ne uităm împreună la ce nu a funcționat.

Mai multe despre consilierea parentală.

Cum se alege, de fapt

Nu după nume, ci după ce anume îl încurcă pe copil.

Un copil care nu vorbește la trei ani poate avea nevoie de logopedie, dar poate avea nevoie întâi de lucru pe atenția comună, pentru că dacă nu se uită unde arăți, cuvintele nu au la ce să se lipească. Un copil care nu stă la masă la grădiniță poate avea nevoie de lucru pe comportament, dar poate avea și un corp care caută permanent mișcare, caz în care regula se aplică doar cât e cineva lângă el.

De aceea răspunsul vine după evaluare. Planul de intervenție pornește de la evaluare și de la prima întâlnire cu coordonatorul, care face parte din echipa multidisciplinară a centrului și știe ce lucrează fiecare coleg. Nu se uită doar la o arie, ci la copil ca întreg, și te direcționează: ce e de lucrat, de ce și cu cine. Astfel nu rămâne sarcina ta să cauți separat fiecare specialist și să pui cap la cap recomandările lor. Mai multe despre cum se face asta găsești pe pagina de coordonare.

Dacă ai primit o recomandare și nu ai înțeles-o, scrie-ne sau sună-ne și îți explicăm ce înseamnă:

Universitate: 0741 168 332 · Piața Sudului: 0730 050 297

Resurse și surse

• NICE — Autism spectrum disorder in under 19s: support and management (CG170)
• Behavior Analyst Certification Board — About Behavior Analysis
• American Occupational Therapy Association — What is Occupational Therapy
• American Academy of Pediatrics — Language Delays in Toddlers

Articolul are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare de specialitate. Alegerea intervenției se face individualizat, după evaluare.