- HOME
- Articole
Opoziționismul de tip PDA
Înțelegerea PDA la copiii cu autism: ce funcționează cu adevărat în terapie
În ultimii ani, tot mai mulți specialiști și părinți au început să observe un profil aparte la unii copii diagnosticați cu autism. Este vorba despre PDA – Pathological Demand Avoidance –, o trăsătură de neurodezvoltare caracterizată printr-o rezistență extremă la cerințe percepute, chiar și cele aparent simple, cum ar fi „închide ușa” sau „alege o culoare”.
Acest tipar nu este despre răzvrătire sau lipsă de cooperare, ci despre o nevoie profundă de control, alimentată adesea de anxietate. A înțelege această dinamică este esențial pentru orice terapeut care lucrează cu copii cu autism. Mai ales în contextul în care o abordare clasică, directivă, poate declanșa reacții de evitare, crize de furie sau blocaje emoționale.
La exterior, acești copii pot părea încăpățânați sau provocatori. Însă în realitate, ei trăiesc o anxietate copleșitoare legată de pierderea controlului asupra mediului sau a propriei persoane. Cerințele – indiferent cât de blânde – sunt resimțite ca o amenințare la siguranța lor psihologică. Astfel, refuzul nu este un gest de sfidare, ci un mecanism de apărare. Un copil cu autism și PDA poate avea abilități sociale surprinzătoare în anumite contexte, dar și o capacitate incredibilă de a evita orice sarcină, uneori cu umor, alteori prin minciuni elaborate sau „joc de rol”. Acest paradox – o combinație între anxietate profundă și comportamente sofisticate de evitare – este ceea ce face intervenția atât de delicată.
În centrul intervenției eficiente stă relația. Pentru un copil cu PDA, colaborarea apare doar atunci când se simte în siguranță și respectat ca partener egal. De aceea, abordările bazate pe structură rigidă, recompense sau consecințe pot eșua rapid. O strategie funcțională este flexibilitatea. În loc să spunem „acum desenăm”, putem propune: „Vrei să desenăm ceva despre tine sau despre un animal pe care îl inventăm?” Prin alegere, controlul revine copilului. În timp, odată cu încrederea, crește și toleranța la cerințe. Este de asemenea util ca terapia să includă activități care reduc anxietatea de bază: joc senzorial, mișcare ritmică, respirație ghidată, și mai ales, rutine previzibile care nu impun, ci invită.
Părinții copiilor cu autism și profil PDA au nevoie de sprijin constant. Nu pentru a „impune limite”, ci pentru a învăța cum să comunice eficient cu un copil pentru care fiecare cerință poate fi percepută ca o amenințare. Educația parentală, susținerea emoțională și colaborarea strânsă cu terapeutul fac o diferență reală în evoluția copilului. La fel de important este mediul educațional. Un copil cu acest profil nu va răspunde bine la presiune sau pedepse. În schimb, spațiile care permit alegere, creativitate și timp de răspuns fără grabă pot face ca participarea la activități să devină posibilă – uneori chiar plăcută.
1. Caracteristici cheie ale PDA:
Copilul nu refuză „din răsfăț” sau „rebeliune”, ci din teamă intensă de pierdere a controlului.
Cerințele – chiar și jocul, spălatul pe dinți, un compliment – sunt percepute ca amenințări la adresa autonomiei.
Copilul poate negocia, glumi, redirecționa conversația, sau folosi jocul de rol pentru a evita sarcina.
Fixațiile, rutinele, preferințele – toate devin mijloace de auto-reglare într-un mediu perceput ca imprevizibil.
Comportamentele de evitare sunt frecvent însoțite de crize emoționale, retragere, îngheț, crize de furie.
Chiar și o sugestie blândă poate fi respinsă.
Structurile clasice (școală, reguli, rutine impuse) pot deveni surse de stres major.
2. Exemple de comportamente PDA:
- Întârzie în mod intenționat să răspundă, chiar și când știe răspunsul.
- Refuză jocuri sau activități preferate dacă sunt propuse de altcineva.
- Insistă să conducă toate interacțiunile („nu tu alegi ce facem!”).
- Devine agresiv verbal sau fizic când simte că nu are opțiune.
- Se retrage brusc într-o „lume a lui” când este solicitat.
3. Neurobiologic vorbind:
PDA este strâns legat de un sistem nervos permanent în alertă („fight, flight, freeze”).
Copiii cu PDA:
- sunt hipersensibili la stimuli sociali și emoționali,
- prezintă frecvent reflexe primare neintegrate (ex. Moro, paralizant de frică),
- au emisfera dreaptă hiperactivă și un dezechilibru între sistemele de autoreglare
Implică deci un program intensiv de trapie senzorială în care să se lucreze și integrarea reflexelor primare.
4. Intervenție adaptată PDA:
- Cerințele trebuie formulate indirect: „Mă întreb cum am putea construi turnul ăsta…”, în loc de „Hai să-l construim!”
- Se lucrează pe baza unei relații de încredere și siguranță, nu pe autoritate.
- Alegerea, umorul și jocul de rol sunt instrumente terapeutice esențiale.
- Scopul este reducerea anxietății, nu impunerea conformării.
Este o formă de opoziționism anxios, profund legată de supraviețuire percepută, nu de sfidare conștientă.
Concluzie
Terapia pentru copiii cu autism care prezintă PDA nu este despre „a-i face să asculte”, ci despre a le înțelege fricile și a construi, pas cu pas, o punte către cooperare. Este o muncă de echipă, de răbdare și finețe. Dar când un copil începe să spună „hai să încercăm”, nu pentru că i s-a cerut, ci pentru că se simte în siguranță, știm că ne aflăm pe drumul cel bun.
Autor
Alina Ghinea
Lasa un comentariu
Donează
Redirecționeaza 3,5% și ajută la recuperarea unui copil in dificultate
Str. Iuliu Gall nr. 7, sector 5, Bucuresti
Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3, Bucuresti
- office@neurosteps.ro
- +4 0730 050 297