De ce o singură terapie rareori e de ajuns

„Facem logopedie de un an. Degeaba.”

E una dintre propozițiile cu care ajung cel mai des la noi familiile care fac deja terapie. Nu vin de la zero, ci de la jumătatea drumului, cu senzația că ceva nu se adună. Iar de cele mai multe ori nu terapia în sine e problema, ci faptul că lucrează singură.

Dificultățile nu vin împărțite pe specialități

Un copil nu are „o problemă de limbaj” în felul în care cineva are o fractură la braț. Are un profil, iar ariile din profilul acela se susțin sau se blochează reciproc. În plus, tulburările de neurodezvoltare apar frecvent împreună, așa că un copil poate avea în același timp și o întârziere de limbaj, și dificultăți de atenție, și o reglare senzorială care îl încurcă exact în momentele în care ar trebui să învețe.

Iată trei situații pe care le vedem des.

Un copil de trei ani nu vorbește. Merge la logopedie de două ori pe săptămână, de un an, și s-a mișcat ceva, dar lent. Ce nu s-a verificat e dacă se uită acolo unde arăți. Atenția împărtășită, adică felul în care copilul împarte atenția cu altcineva asupra aceluiași lucru, e baza pe care se construiește limbajul. Dacă lipsește, cuvintele nu au la ce să se lipească, iar baza aceasta nu se construiește doar în cabinetul de logopedie.

Un alt copil nu stă la masă la grădiniță. Se recomandă lucru pe comportament, iar în ședințe merge bine, cu un adult lângă el, într-o cameră liniștită. La grădiniță însă nu se schimbă nimic, pentru că nu era o problemă de reguli, ci un corp care caută permanent mișcare, într-o sală cu douăzeci de copii.

Un al treilea copil are crize la fiecare trecere de la o activitate la alta. Se lucrează pe toleranța la frustrare, dar copilul nu are niciun mod de a cere o pauză, nici cuvinte, nici gesturi, nici imagini. Criza nu e despre frustrare, ci e singurul mod prin care poate spune „e prea mult”. Iar până nu primește un alt mod de a cere același lucru, criza continuă să funcționeze pentru el.

În toate trei cazurile, terapia făcută era corectă. Doar că lucra pe o singură bucată dintr-un tablou mai mare.

Asta nu înseamnă cinci terapii

Chiar nu. Numărul de ore nu e un indicator de calitate.

Un copil cu trei terapii care nu comunică între ele poate avansa mai încet decât unul cu două care urmăresc același lucru. Mai mult nu înseamnă automat mai bine, ci de multe ori doar mai scump, mai obositor pentru copil și mai greu de dus pentru familie. Ce face diferența e dacă orele pe care le faci deja trag în aceeași direcție.

Cum arată coordonarea, concret

Nu e o ședință în plus, ci un mod de a construi și de a urmări planul. La noi, planul de intervenție personalizat pornește de la evaluare și de la prima întâlnire cu coordonatorul, la care participă copilul și părinții, iar coordonatorul rămâne apoi omul care ține toate firele: urmărește progresul, ajustează planul și îi supervizează pe terapeuți.

Practic, coordonarea înseamnă câteva lucruri.

Un singur set de obiective, nu câte unul pentru fiecare specialist, și scrise în fapte observabile, astfel încât să însemne același lucru pentru toată lumea. „Să fie mai independent” fiecare îl înțelege altfel, pe când „să ceară ajutor când se blochează, în trei situații din cinci” se poate urmări de toți.

Același răspuns din partea adulților. Dacă un copil cere apă trăgând adultul de mână, iar un specialist așteaptă cuvântul, altul acceptă gestul și al treilea renunță la cerință pentru că vede că e obosit, fiecare are motivele lui, dar copilul primește trei reguli pentru aceeași situație. Ce învață, de fapt, nu e abilitatea, ci că răspunsul corect depinde de omul din cameră. Coordonarea înseamnă ca toți să răspundă la fel.

Date, nu impresii. La fiecare ședință se notează ce a ieșit și ce nu, în același fel de toată lumea. Fără asta, o discuție de echipă devine un schimb de impresii, iar la o revizuire nu se poate spune decât „merge bine”, ceea ce nu e o bază de decizie nici pentru specialiști, nici pentru familie.

Generalizarea planificată. Ce apare doar într-un cabinet, cu un singur adult, e un pas intermediar. Cineva trebuie să răspundă de felul în care abilitatea ajunge și acasă, și la grădiniță, altfel pur și simplu nu ajunge. Am scris mai pe larg despre generalizare.

Familia ca parte din echipă. Obiectivele familiei sunt prioritare și intră în plan, iar planul se urmează și la ședințe, și acasă. De aceea consilierea parentală nu e un serviciu separat, ci felul în care ce lucrăm ajunge acolo unde copilul își petrece cele mai multe ore.

Mai multe despre cum lucrăm găsești pe pagina de coordonare și în articolul despre planul de intervenție personalizat.

Când o familie vine deja din altă parte

Nu luăm totul de la capăt și nu cerem nimănui să renunțe la ce funcționează. Ne uităm la ce există: ce obiective s-au lucrat, ce date sunt, ce s-a mișcat. Fiecare specialist de la noi pornește apoi de la propria evaluare, pentru că un plan se construiește de la un punct de plecare măsurat acum, nu de la unul de acum câteva luni.

De multe ori concluzia nu e „mai adăugați o terapie”, ci „acestea două trebuie să urmărească același lucru”. Iar uneori recomandarea e chiar să reduceți, pentru că un copil obosit nu învață.

Pe scurt

O singură terapie poate fi exact ce trebuie, atunci când dificultatea e una singură și bine delimitată. Se întâmplă. Dar când progresul se oprește, întrebarea nu e de obicei „ce mai adăugăm”, ci „ce urmărim, cu toții, și când am verificat ultima dată”.

Iar răspunsul nu vine dintr-o singură arie. De aceea, la noi, coordonatorul care face prima evaluare face parte din echipa multidisciplinară a centrului și se uită la copil ca întreg, astfel încât să pleci cu o imagine de ansamblu și cu direcții clare, nu cu recomandări separate pe care să le lămurești singur.

Dacă faci deja terapie și ai senzația că fiecare lucrează separat, scrie-ne sau sună-ne și ne uităm împreună la ce există:

Piața Sudului: 0730 050 297 · Universitate: 0741 168 332

Resurse și surse

• NICE — Autism spectrum disorder in under 19s: support and management (CG170)
• Behavior Analyst Certification Board — About Behavior Analysis
• American Academy of Pediatrics — Language Delays in Toddlers
• World Health Organization — Autism

Articolul are rol informativ și nu înlocuiește o evaluare de specialitate. Planul de intervenție se construiește individualizat.