Pairing-ul în terapia ABA

Pairing-ul în terapia ABA nu e pierdere de timp. Este baza progresului real.

Lucrez în terapie comportamentală și senzorială de peste 10 ani. Am lucrat cu sute de copii, cu profiluri complexe, uneori extreme. Unii nu tolerau prezența unui adult, alții nu suportau atingerea, iar unii aveau crize la cel mai mic stimul. Și tot ce am reușit să construiesc vreodată – din progres, autonomie, comunicare – a început cu pairing.

Pairing-ul ABA nu e pauză. E fundament.
Dar, din păcate, sunt încă părinți care, după 1-2 ședințe, întreabă:

  • „Dar când faceți și terapie, nu doar joacă?”
  • „Cât mai ține etapa asta?”
  • „Îl țineți ocupat, dar nu-l învățați nimic…”
  • „Plătim pentru ce? Să se joace?”

Dacă tu, ca părinte, spui asta, e clar: nu ai înțeles nimic despre nevoile reale ale copilului tău. Iar copilul plătește prețul.

Ce este pairing-ul în terapia ABA?

Pairing-ul în ABA înseamnă asocierea terapeutului cu plăcerea, siguranța și bucuria. Este procesul prin care copilul ajunge să îl vadă pe terapeut ca pe un partener, nu ca pe un evaluator sau impunător de reguli. Fără pairing, copilul nu va coopera. Va fugi, va protesta, va refuza să învețe.

Pairing-ul este începutul oricărei intervenții reale în autism și nu doar.

Pairing-ul nu se termină niciodată

Și nu, pairing-ul nu e doar o etapă „de început”. Nu îl „bifăm” în primele trei ședințe și trecem la „lucruri serioase”. Pairing-ul:

  • se face la fiecare început de ședință, pentru a reactiva conexiunea;
  • se face la final de sesiune, ca următoarea întâlnire să fie așteptată, nu evitată;
  • se reia după concedii, pauze, boli – copilul nu e robot să te recunoască instant;
  • se face înainte de fiecare program nou din dosarul acela stufos de ABA, pe care unii părinți vor să-l parcurgem „repede”.

Fără pairing, acel plan individualizat rămâne o listă de obiective nerealiste.

Ce face un terapeut eficient în pairing
  1. Observă preferințele reale ale copilului, nu doar ce „ar trebui să îi placă”.
  2. Nu introduce cerințe. Nu cere nimic. Se concentrează pe construirea încrederii.
  3. Controlează accesul la întăritori – jucării, activități, contact – oferindu-le strategic.
  4. Se adaptează ritmului copilului, nu al așteptărilor externe.
  5. Creează interacțiuni pozitive și regulate, menținând copilul interesat și implicat.
  6.  
Ce face un părinte care sabotează pairing-ul
  • Vrea rezultate rapide, vizibile și măsurabile după 2 ședințe.
  • Judecă terapia după cât „s-a completat în fișă”.
  • Compară ABA cu meditațiile la matematică.
  • Pune presiune pe copil și pe terapeut, în loc să susțină procesul.
  • Vorbește despre „joacă” ca și cum ar fi o rușine.

Și, fără să își dea seama, devine principalul obstacol în progresul copilului.

Pairing-ul în terapia ABA nu e un moft. E o necesitate clinică.

Un copil cu autism, cu tulburări senzoriale sau cu anxietate ridicată nu va învăța nimic într-un mediu perceput ca ostil. În lipsa pairing-ului, fiecare cerință devine un motiv de evitare. Fiecare sesiune devine o luptă. Iar copilul învață un singur lucru: că trebuie să reziste, nu să se deschidă.

Eu, ca terapeut, prefer să „nu lucrez nimic” vizibil o săptămână, dar să câștig copilul pe viață. Pentru că atunci pot construi orice – autonomie, comunicare, autocontrol.

 

Concluzie

Terapia ABA nu înseamnă sarcini impuse. Înseamnă relație, respect, strategie.
Iar pairing-ul este începutul și sfârșitul fiecărui pas terapeutic.

Vrei rezultate rapide și false, doar ca „să se vadă că se face ceva”? Du-te în altă parte.
Vrei o terapie reală, care construiește pe termen lung? Începe cu pairing. Lasă terapeutul să se apropie, fără presiune.

Fără pairing nu există intervenție funcțională. Doar zgomot.

Autor

Alina Ghinea

Lasa un comentariu

Donează

Redirecționeaza 3,5% și ajută la recuperarea unui copil in dificultate

Str. Iuliu Gall nr. 7, sector 5, Bucuresti

Bd. Hristo Botev nr. 11, sector 3, Bucuresti

Newsletter

O mana de ajutor de la Centrul HOPE

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si vei primii informatii valoroase pt copilul tau!

Programează o evaluare ☎ Sună acum